Rezidența fiscală în Italia pentru persoanele rezidente în România

Din 2024 Italia vă consideră rezident fiscal dacă, pentru cea mai mare parte a anului, aveți în Italia residenza, domicilio (centrul relațiilor personale și familiale) sau prezența fizică; o fracțiune de zi se numără ca zi întreagă. Între România și Italia se aplică Convenția semnată la Riga în 2015, în vigoare din 25 septembrie 2017.

Verificați-vă statutul: România și Italia

Gratuit, fără înregistrare, aproximativ 3 minute. Concluzie potrivit Codului fiscal român, comparată cu legislația Italiei și cu convenția de evitare a dublei impuneri.

Când vă consideră Italia rezident fiscal

Din 2024 Italia vă consideră rezident dacă oricare criteriu este îndeplinit pentru cea mai mare parte a anului: prezența fizică (o fracțiune de zi se numără ca zi întreagă), domicilio (principalele relații personale și familiale în Italia), residenza (locuirea obișnuită) sau înscrierea în anagrafe.

Ați fost în Italia 183 de zile sau mai mult (inclusiv fracțiunile de zi) — sunteți rezident italian, inclusiv dacă ați lucrat de acolo la distanță.
Principalele dumneavoastră relații personale și familiale sunt în Italia: acesta este domicilio, iar din 2024 vă face rezident italian chiar și fără zile de prezență.
Sunteți înscris în anagrafe — rezidența italiană se prezumă. Puteți răsturna prezumția numai arătând că niciun criteriu (prezență, domicilio, residenza) nu este îndeplinit.

Când sunteți nerezident

Mai puțin de 183 de zile, fără familie și fără înscriere în Italia — nu sunteți rezident italian. Salariul pentru munca prestată în Italia rămâne impozabil acolo.

Unde legislația Italiei intră în conflict cu regulile românești

Coliziune: 183 de zile în Italia, cu locuința în România. Italia vă consideră rezident pentru că ați fost prezent acolo cea mai mare parte a anului. România vă poate considera rezident pentru domiciliu, centrul intereselor vitale sau peste 183 de zile într-un interval de 12 luni care se încheie în anul calendaristic. Decide art. 4 alin. (2) din Convenția România–Italia. Dacă singura locuință permanentă este în România, sunteți rezident al României. Dacă aveți locuință în ambele state, contează relațiile personale și economice mai strânse.
Coliziune: familia în Italia — rezident fără nicio zi petrecută acolo. Din 2024 Italia consideră rezidentă orice persoană ale cărei principale relații personale și familiale sunt în Italia, chiar dacă nu a stat acolo. Potrivit Convenției, cu locuință permanentă în ambele state, centrul intereselor vitale se apreciază după legăturile personale și economice luate împreună. Dacă nu poate fi determinat, decid locuirea obișnuită și apoi cetățenia. Înainte de 2024, Curtea de Casație dădea prioritate intereselor economice, iar familia conta numai împreună cu alte criterii. Noile reguli nu sunt retroactive (Cass. 19843/2024).
Coliziune: înscrierea în anagrafe. Înscrierea în registrul italian al populației pentru cea mai mare parte a anului creează o prezumție de rezidență italiană; dreptul român nu ține seama de ea. Conflictul se rezolvă după art. 4 alin. (2) din Convenție. Agenzia delle Entrate admite expres că regulile convenției se aplică și când rezidența italiană rezultă doar din înscrierea în anagrafe. Pentru cetățenii italieni, înscrierea în AIRE nu exclude singură rezidența italiană (jurisprudență anterioară anului 2024).
Coliziune: România vă poate considera rezidentă chiar și cu puține zile petrecute în țară. Testul român este alternativ: ajunge domiciliul în România, centrul intereselor vitale în România sau peste 183 de zile în orice interval de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic. Intervalul de 12 luni poate cuprinde și zile din anul anterior. Dacă sunteți în același timp rezident al Italiei după legislația acestuia, rezidența pentru aplicarea convenției se stabilește după art. 4 alin. (2) din Convenția România–Italia din 2015. Rezultatul convenției nu vă scutește de obligațiile declarative față de ANAF.

Ce mai trebuie să știți

Italia numără o fracțiune de zi ca zi întreagă. Zilele de sosire și de plecare din Italia se numără ca zile în Italia. Aceleași zile de călătorie pot fi numărate ca zile de prezență și în România. Puteți ajunge astfel la un număr mare de zile în ambele state.
Muncă la distanță din Italia. Zilele de muncă la distanță din Italia sunt zile de prezență în Italia, iar salariul pentru această muncă este venit din sursă italiană. Dacă sunteți rezident al României potrivit Convenției, Italia nu impozitează salariul dacă sunt îndeplinite toate condițiile art. 15 alin. (2). Condițiile sunt: cel mult 183 de zile în Italia în orice perioadă de douăsprezece luni care începe sau se termină în anul fiscal vizat, un angajator care nu este rezident italian și un cost nesuportat de un sediu permanent din Italia.
Cum elimină România dubla impunere: credit fiscal extern. Ca rezident român declarați în România venitul mondial. Pentru veniturile pe care Convenția permite Italiei să le impoziteze, România scade din impozitul român impozitul pe venit plătit în Italia. Deducerea nu poate depăși partea din impozitul român aferentă acelui venit (art. 23 din Convenție; art. 131 din Codul fiscal). Dacă sunteți rezident al Italiei potrivit Convenției, Italia deduce impozitul plătit în România (art. 23; art. 165 TUIR).
Se aplică Convenția din 2015, nu cea din 1977. Între România și Italia se aplică Convenția semnată la Riga la 25 aprilie 2015, în vigoare de la 25 septembrie 2017. Convenția din 14 ianuarie 1977 și-a încetat valabilitatea (art. 29 alin. (3)). Sursele mai vechi, inclusiv unele liste publicate, pot trimite încă la textul din 1977.
Impozitul forfetar italian pentru noii rezidenți (art. 24-bis TUIR). Dacă nu ați fost rezident italian cel puțin nouă din ultimele zece perioade fiscale, puteți opta pentru un impozit substitutiv fix pe toate veniturile din străinătate. Pentru cei care se mută în Italia de la intrarea în vigoare a Legii nr. 199/2025 suma este de 300.000 EUR pe an. Cei mutați anterior păstrează suma aplicabilă la data mutării. Se adaugă 50.000 EUR pentru fiecare membru de familie, pentru cel mult 15 ani. Puteți exclude veniturile din anumite state, de exemplu din România, care se impozitează atunci ordinar, cu credit fiscal.
Regimul italian al impatriaților (art. 5 D.Lgs. 209/2023). Regimul se aplică lucrătorilor care se mută în Italia și care nu au fost rezidenți italieni în cele trei perioade fiscale anterioare (șase sau șapte, dacă au lucrat anterior pentru același angajator sau grup). Ei trebuie să lucreze preponderent în Italia, să îndeplinească cerințele de înaltă calificare și să rămână rezidenți cinci perioade fiscale. Plătesc impozit italian doar pe 50% din veniturile din muncă salariată sau independentă (60% scutit cu un copil minor), în limita a 600.000 EUR pe an. Din 2027 regimul se regăsește la art. 225 din noul Testo unico.
Noul cod fiscal italian din 2027. De la 1 ianuarie 2027 TUIR este înlocuit de un nou cod (D.Lgs. 117/2026). Regulile de rezidență rămân neschimbate; celelalte articole sunt renumerotate.
Contribuții sociale: Regulamentul (CE) nr. 883/2004. Între România și statele UE contribuțiile sociale nu urmează convenția fiscală, ci Regulamentul (CE) nr. 883/2004: plătiți contribuții într-un singur stat — de regulă acolo unde lucrați efectiv. Dacă angajatorul român vă detașează în Italia pentru cel mult 24 de luni, rămâneți în sistemul românesc (formularul A1). Dacă lucrați în mod obișnuit și în România, și în Italia, se aplică legislația statului de reședință, cu condiția ca acolo să desfășurați o parte substanțială a activității.

Cum se rezolvă dubla rezidență

Dacă ambele state vă consideră rezident, se aplică art. 4 alin. (2) din convenție: Convenția dintre România și Republica Italiană pentru evitarea dublei impuneri (Riga, 25 aprilie 2015) și Protocolul. Criteriile se aplică în ordine — locuința permanentă, centrul intereselor vitale, șederea obișnuită, cetățenia și, în final, acordul autorităților fiscale.

Termeni pe care îi veți întâlni în Italia

residenza fiscale: rezidența fiscală italiană
domicilio: centrul relațiilor personale și familiale (din 2024)
anagrafe: registrul municipal al populației — înscrierea este o prezumție relativă de rezidență
AIRE: registrul italienilor rezidenți în străinătate
regime dei neo-residenti: impozitul forfetar pentru noii rezidenți pe veniturile din străinătate (art. 24-bis TUIR)
Agenzia delle Entrate: administrația fiscală italiană

Întrebări

Ce convenție se aplică între România și Italia?

Convenția semnată la Riga la 25 aprilie 2015, în vigoare de la 25 septembrie 2017. Convenția din 1977 și-a încetat valabilitatea.

Familia mea locuiește în Italia, eu lucrez în România. Sunt rezident italian?

Din 2024 Italia vă poate considera rezident pentru domicilio (relațiile personale și familiale), chiar fără zile în Italia. Dacă și România vă consideră rezident, decide art. 4 alin. (2) din Convenție.

Cum evită România dubla impunere pentru veniturile din Italia?

România scade din impozitul român impozitul plătit în Italia, în limita impozitului român aferent acelui venit (art. 23 din Convenție).

Surse

Legislație și îndrumări oficiale

art. 2(2) TUIR (DPR 917/1986, as amended from 2024) — Este rezidentă persoana care, pentru cea mai mare parte a perioadei fiscale (inclusiv fracțiunile de zi), are în Italia residenza (locuirea obișnuită), domicilio (principalele relații personale și familiale) sau este prezentă fizic acolo; înscrierea în anagrafe (registrul populației) este o prezumție relativă. Criteriile sunt alternative.
Agenzia delle Entrate, circolare no. 20/E of 4 Nov 2024 — Criteriile sunt alternative; pragul este de 183 de zile (184 în an bisect); orice fracțiune de zi se numără ca zi; domicilio înseamnă în primul rând relațiile personale și familiale, nu cele economice; 183 de zile de muncă la distanță din Italia vă fac singure rezident; înscrierea în anagrafe este o prezumție relativă; regulile se aplică de la 1 ianuarie 2024; convențiile fiscale prevalează, inclusiv când rezidența italiană rezultă doar din înscrierea în anagrafe.
D.Lgs. 19 June 2026, no. 117 (new Testo unico, from 1 Jan 2027) — Din 2027 TUIR este înlocuit de un nou cod: articolul 2 privind rezidența este preluat cuvânt cu cuvânt; veniturile nerezidenților — art. 25; creditul pentru impozitul străin — art. 185.
art. 23(1)(c) TUIR — Pentru un nerezident, salariul pentru munca prestată în Italia este impozabil în Italia.
art. 2 alin. (2) TUIR (DPR 917/1986, modificat din 2024) — Este rezidentă persoana care, pentru cea mai mare parte a perioadei fiscale (inclusiv fracțiunile de zi), are în Italia residenza (locuirea obișnuită), domicilio (principalele relații personale și familiale) sau este prezentă fizic acolo; înscrierea în anagrafe (registrul populației) este o prezumție relativă. Criteriile sunt alternative.
art. 7 pct. 28 Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) — Este rezidentă în România persoana fizică ce îndeplinește cel puțin una dintre condiții: are domiciliul în România; centrul intereselor sale vitale este în România; este prezentă în România una sau mai multe perioade care depășesc în total 183 de zile pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic vizat; este cetățean român care lucrează în străinătate ca funcționar sau angajat al României într-un stat străin.
art. 4 alin. (2) din Convenția România–Italia (2015) — Persoana fizică rezidentă în ambele state: a) rezidentă numai a statului în care are o locuință permanentă la dispoziție; dacă are în ambele — a statului cu care relațiile personale și economice sunt mai strânse (centrul intereselor vitale); b) dacă statul în care are centrul intereselor vitale nu poate fi determinat sau dacă nu dispune de o locuință permanentă în niciunul dintre state — numai a statului în care locuiește în mod obișnuit; c) dacă locuiește în mod obișnuit în ambele state sau în niciunul — a statului al cărui național este; d) dacă este național al ambelor state sau al niciunuia — autoritățile competente rezolvă problema de comun acord.
Agenzia delle Entrate, circolare nr. 20/E din 4 noiembrie 2024 — Criteriile sunt alternative; pragul este de 183 de zile (184 în an bisect); orice fracțiune de zi se numără ca zi; domicilio înseamnă în primul rând relațiile personale și familiale, nu cele economice; 183 de zile de muncă la distanță din Italia vă fac singure rezident; înscrierea în anagrafe este o prezumție relativă; regulile se aplică de la 1 ianuarie 2024; convențiile fiscale prevalează, inclusiv când rezidența italiană rezultă doar din înscrierea în anagrafe.
art. 15 alin. (2) din Convenția România–Italia (2015) — Remunerația unui rezident al unui stat pentru munca prestată în celălalt stat se impozitează numai în primul stat dacă: a) beneficiarul este prezent în celălalt stat una sau mai multe perioade care nu depășesc în total 183 de zile în orice perioadă de douăsprezece luni începând sau sfârșind în anul fiscal vizat; b) remunerația este plătită de un angajator (sau în numele unui angajator) care nu este rezident al celuilalt stat; c) remunerația nu este suportată de un sediu permanent sau de o bază fixă a angajatorului în celălalt stat.
art. 23 alin. (1) lit. c) TUIR — Pentru un nerezident, salariul pentru munca prestată în Italia este impozabil în Italia.
art. 23 din Convenția România–Italia (2015) — „În cazul României” — Când un rezident al României realizează venituri care, potrivit Convenției, sunt impozitate în Italia, România acordă ca deducere din impozitul pe venitul acestuia o sumă egală cu impozitul pe venit plătit în Italia; deducerea nu poate depăși partea din impozitul pe venit, calculat înainte de deducere, care este atribuibilă venitului ce poate fi impozitat în Italia.
art. 131 Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) — Rezidentul român impus pentru același venit și aceeași perioadă și în statul cu care România are convenție ce prevede metoda creditului deduce din impozitul datorat în România impozitul plătit în străinătate, în limitele prevăzute de articol (credit fiscal extern). Dacă convenția prevede metoda scutirii, venitul este scutit în România, dar se declară în declarația unică.
art. 23 din Convenția România–Italia (2015) — partea privind Italia — Italia deduce din impozitele italiene calculate impozitul pe venit plătit în România pentru veniturile pe care Convenția permite României să le impoziteze (metoda creditului).
art. 165 TUIR — Impozitul străin se creditează până la cota-parte din impozitul italian aferentă venitului din străinătate.
art. 29 din Convenția România–Italia (2015); Legea nr. 28/2016; poziția MLI a României — Convenția semnată la Riga la 25 aprilie 2015 (ratificată de România prin Legea nr. 28/2016, M. Of. nr. 217 din 24 martie 2016) a intrat în vigoare la 25 septembrie 2017; potrivit art. 29 alin. (3), Convenția semnată la București la 14 ianuarie 1977 își încetează valabilitatea.
art. 24-bis TUIR (text actual, Brocardi) — Impozit substitutiv opțional pe veniturile din străinătate pentru persoanele care devin rezidente în Italia și nu au fost rezidente cel puțin nouă din ultimele zece perioade fiscale: 300.000 EUR pe an, 50.000 EUR pentru fiecare membru de familie; încetează după 15 ani; pot fi excluse anumite state (comma 5), ale căror venituri se impozitează ordinar cu credit fiscal.
Legea din 30 decembrie 2025, nr. 199, art. 1 alin. (25)–(26) (GU nr. 301 din 30.12.2025, S.O. 42/L; copie pe finanzaefisco.com) — Majorează impozitul substitutiv din art. 24-bis de la 200.000 EUR la 300.000 EUR și suma pentru membrii de familie de la 25.000 EUR la 50.000 EUR, pentru persoanele care își transferă rezidența în Italia de la intrarea în vigoare a legii.
art. 5 D.Lgs. 27 decembrie 2023, nr. 209 — în formularea din răspunsul Agenzia delle Entrate nr. 2/2026 (copie pe fiscoetasse.com) — Veniturile din muncă salariată și independentă ale lucrătorilor care se mută în Italia se iau în calcul în proporție de 50%, în limita a 600.000 EUR pe an, dacă nu au fost rezidenți italieni în cele trei perioade fiscale anterioare, lucrează preponderent în Italia, îndeplinesc cerințe de înaltă calificare și rămân rezidenți în anul transferului și în următorii patru.
art. 225 din noul Testo unico (D.Lgs. 19 iunie 2026, nr. 117), derivat din art. 5 D.Lgs. 209/2023 (miolegale.it) — Același regim în noul cod: 50% în limita a 600.000 EUR; nerezidență anterioară de 3 perioade fiscale (6 sau 7 dacă ați lucrat anterior pentru același angajator sau grup); 60% scutit dacă vă mutați cu un copil minor sau un copil se naște ori este adoptat în perioada regimului.
D.Lgs. 19 iunie 2026, nr. 117 (noul Testo unico, din 1 ianuarie 2027) — Din 2027 TUIR este înlocuit de un nou cod: articolul 2 privind rezidența este preluat cuvânt cu cuvânt; veniturile nerezidenților — art. 25; creditul pentru impozitul străin — art. 185.
art. 11 alin. (1) și (3) lit. a), art. 12 alin. (1), art. 13 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 — Persoana este supusă legislației de securitate socială a unui singur stat membru, de regulă a statului în care lucrează. Salariatul detașat de angajator în alt stat membru rămâne supus legislației primului stat dacă durata previzibilă a activității nu depășește 24 de luni. Cine lucrează în mod obișnuit în două sau mai multe state membre este supus legislației statului de reședință dacă desfășoară acolo o parte substanțială a activității.
art. 4 alin. (2) lit. a) din Convenție — Persoana rezidentă în ambele state este considerată rezidentă numai a statului în care are o locuință permanentă la dispoziție; dacă are locuință permanentă în ambele state — a statului cu care relațiile sale personale și economice sunt mai strânse (centrul intereselor vitale).
art. 4 alin. (2) lit. b) din Convenție — Dacă nu aveți o locuință permanentă la dispoziție în niciunul dintre state, Convenția trece direct la locuirea obișnuită; centrul intereselor vitale se analizează numai când aveți locuință în ambele state.
art. 4 alin. (2) lit. c), d) din Convenție — Dacă locuiește în mod obișnuit în ambele state sau în niciunul — rezidentă a statului al cărui național este; dacă este național al ambelor state sau al niciunuia — autoritățile competente rezolvă problema de comun acord.

Jurisprudență

Corte di Cassazione, Secția a 5-a (fiscală), sentenza n. 19843 (Rv. 671648-02), 18.07.2024 — Noile reguli de rezidență (D.Lgs. 209/2023) nu sunt retroactive — se aplică faptelor de la 1 ianuarie 2024. Pentru anii anteriori domicilio înseamnă centrul afacerilor și al intereselor vitale, iar legăturile familiale contează numai împreună cu alte criterii. Recursul contribuabilului (anul fiscal 2009) a fost declarat inadmisibil.
Corte di Cassazione, Secția a 5-a (fiscală), ordinanza n. 18009, 06.06.2022 — Prezumția de rezidență italiană pentru cetățenii mutați în state cu fiscalitate redusă (aici Elveția) poate fi răsturnată; centrul intereselor vitale a fost găsit în Elveția, deși locuința și munca erau aproape de frontieră. Reguli anterioare anului 2024.
Corte di Cassazione, ordinanza n. 18702, 01.07.2021 — Înscrierea în AIRE (Monaco) nu a exclus rezidența italiană: a fost decisiv centrul afacerilor și al intereselor vitale — familia și funcția de administrator al unei societăți italiene. Reguli anterioare anului 2024.
Corte di Cassazione, ordinanza n. 8286, 15.03.2022 — Cetățeanul al cărui domicilio (locul principal al afacerilor și intereselor economice) este în Italia este rezident italian indiferent de înscrierea în AIRE; cauza a fost trimisă spre rejudecare. Reguli anterioare anului 2024.

Actualizat 04.11.2026. Rezultatul are caracter informativ și nu constituie consultanță fiscală sau juridică. Autoritățile fiscale și instanțele pot interpreta normele diferit, inclusiv din cauza unor împrejurări neacoperite aici, iar legislația se schimbă. Consultați un specialist înainte de a lua decizii.

Verificați-vă statutul