Rezidența fiscală în Franța pentru persoanele rezidente în România

Franța vă consideră domiciliat fiscal dacă este îndeplinit oricare dintre teste: foyer-ul sau șederea principală, activitatea profesională principală ori centrul intereselor economice în Franța. Din 2025 legea franceză cedează expres în fața convenției care vă face rezident în alt stat. Între România și Franța se aplică Convenția din 1974, modificată de MLI.

Verificați-vă statutul: România și Franța

Gratuit, fără înregistrare, aproximativ 3 minute. Concluzie potrivit Codului fiscal român, comparată cu legislația Franței și cu convenția de evitare a dublei impuneri.

Când vă consideră Franța rezident fiscal

Franța vă consideră domiciliat fiscal dacă este îndeplinit oricare dintre cele trei teste: foyer-ul sau locul șederii principale în Franța; activitatea profesională principală în Franța; centrul intereselor economice în Franța.

Familia dumneavoastră locuiește în Franța — acolo este foyer-ul, deci potrivit art. 4 B CGI aveți domiciliul fiscal în Franța și sunteți impozabil acolo pe venitul mondial.
Activitatea profesională principală este în Franța (inclusiv munca la distanță din Franța pentru un angajator român sau alt angajator străin) — potrivit art. 4 B 1 b CGI aveți domiciliul fiscal în Franța.
Centrul intereselor economice este în Franța — potrivit art. 4 B 1 c CGI aveți domiciliul fiscal în Franța.
Fără familie, activitate principală sau centru economic în Franța, decide locul șederii principale: peste șase luni pe an în Franța — probabil aveți domiciliul fiscal în Franța.

Când sunteți nerezident

Niciunul dintre testele art. 4 B CGI nu este îndeplinit — nu aveți domiciliul fiscal în Franța. Veniturile din surse franceze (inclusiv salariul pentru munca prestată fizic în Franța) rămân impozabile acolo.

Unde legislația Franței intră în conflict cu regulile românești

Coliziune: Franței îi ajunge activitatea profesională principală desfășurată acolo. Pentru Franța, activitatea profesională principală desfășurată în Franța este singură un temei de domiciliu fiscal, chiar dacă locuința și familia sunt în România. Aici intră și munca la distanță din Franța pentru un angajator român. Conflictul se rezolvă după art. 4 alin. (2) din Convenția România–Franța. Dacă singura locuință permanentă este în România, sunteți rezident al României potrivit Convenției, iar de la 16 februarie 2025 legea franceză nu vă mai consideră domiciliat în Franța. Salariul pentru zilele lucrate fizic în Franța rămâne impozabil acolo, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite condițiile art. 15 alin. (2).
Coliziune: Franței îi ajunge centrul intereselor economice. Dacă cea mai mare parte a veniturilor sau investițiilor dumneavoastră este în Franța, Franța vă consideră domiciliat acolo, chiar dacă locuiți în România. Și Codul fiscal român folosește centrul intereselor vitale, dar îl apreciază după propriile reguli. Decide art. 4 alin. (2) din Convenție, mai întâi după locuința permanentă. Bunurile din Franța contează numai dacă produc venituri (Conseil d'État nr. 426124). Instanțele franceze trebuie să aplice regula de departajare a convenției de îndată ce există un conflict de rezidență (Cour de cassation nr. 19-14.013).
Coliziune: familia în Franța înseamnă foyer. Dacă soțul/soția sau partenerul și copiii locuiesc în Franța, Franța vă consideră domiciliat acolo, chiar dacă petreceți cea mai mare parte a anului în România. Potrivit Convenției, dacă singura locuință permanentă este în România, sunteți rezident al României. Dacă aveți locuință permanentă în ambele state, familia atrage de regulă centrul intereselor vitale spre Franța. Când legăturile personale sunt împărțite, pot decide cele economice (Cour de cassation nr. 19-13.710).
Coliziune: România vă poate considera rezidentă chiar și cu puține zile petrecute în țară. Testul român este alternativ: ajunge domiciliul în România, centrul intereselor vitale în România sau peste 183 de zile în orice interval de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic. Intervalul de 12 luni poate cuprinde și zile din anul anterior. Dacă sunteți în același timp rezident al Franței după legislația acestuia, rezidența pentru aplicarea convenției se stabilește după art. 4 alin. (2) din Convenția România–Franța. Rezultatul convenției nu vă scutește de obligațiile declarative față de ANAF.

Ce mai trebuie să știți

Din 2025 convenția are prioritate expresă în legea franceză. De la 16 februarie 2025, art. 4 B CGI prevede că persoana care nu este rezidentă a Franței potrivit unei convenții fiscale nu are domiciliul fiscal în Franța. Dacă regula de departajare a Convenției România–Franța (art. 4 alin. (2)) vă face rezident al României, Franța vă impozitează numai ca nerezident.
Salariul pentru munca în Franța: 18 luni în trei ani, nu 183 de zile. Convenția România–Franța nu folosește regula celor 183 de zile. Dacă sunteți rezident al României potrivit Convenției, Franța nu impozitează salariul pentru munca prestată acolo dacă sunt îndeplinite toate condițiile art. 15 alin. (2). Prima condiție: șederea în Franța nu depășește în total 18 luni în cursul a trei ani consecutivi. A doua: remunerația este plătită de o persoană care nu este rezidentă a Franței. A treia: costul nu este suportat de un sediu permanent sau o bază fixă din Franța. Dacă angajatorul este francez, salariul pentru munca din Franța este impozabil în Franța din prima zi. Franța aplică reținerea la sursă potrivit art. 182 A CGI, iar România acordă credit fiscal extern.
Cum elimină România dubla impunere: credit fiscal extern. Ca rezident român declarați în România venitul mondial. Impozitul francez plătit pentru veniturile pe care Convenția permite Franței să le impoziteze se deduce din impozitul român. Deducerea nu poate depăși impozitul român aferent acelor venituri (art. 24 alin. (1) din Convenție; art. 131 din Codul fiscal). Dacă Convenția vă face rezident al Franței, Franța scutește veniturile impozabile în România, cu progresivitate. Pentru dividende, dobânzi, redevențe, tantieme și veniturile artiștilor și sportivilor acordă credit (art. 24 alin. (2)).
Regimul francez al impatriaților (art. 155 B CGI). Dacă nu ați avut domiciliul fiscal în Franța în cei cinci ani calendaristici anteriori preluării unui post acolo, regimul impatriaților poate scuti prima de impatriere (suma reală sau 30% forfetar din salariul net) și remunerația pentru munca în străinătate (plafonat la 50% din remunerația totală sau 20% pentru partea aferentă muncii în străinătate). Se adaugă o scutire de 50% pentru anumite venituri pasive și câștiguri din străinătate, până la 31 decembrie al celui de-al optulea an după preluarea postului. Nu există condiție de cetățenie.
Anul sosirii sau plecării. În anul în care vă mutați în Franța sau plecați din Franța, reperul de șase luni nu se aplică: Franța vă impozitează ca rezident numai pentru perioada rezidenței efective. România stabilește statutul pentru anul calendaristic, după testul de la art. 7 pct. 28 din Codul fiscal.
Convenția din 1974 modificată de MLI. Convenția România–Franța din 1974 este modificată de Convenția multilaterală (MLI): s-a adăugat un preambul și o clauză a scopului principal (PPT). Beneficiile Convenției pot fi refuzate dacă obținerea lor a fost unul dintre scopurile principale ale unui aranjament. Regula de departajare pentru persoanele fizice (art. 4 alin. (2)) nu a fost modificată.
Contribuții sociale: Regulamentul (CE) nr. 883/2004. Între România și statele UE contribuțiile sociale nu urmează convenția fiscală, ci Regulamentul (CE) nr. 883/2004: plătiți contribuții într-un singur stat — de regulă acolo unde lucrați efectiv. Dacă angajatorul român vă detașează în Franța pentru cel mult 24 de luni, rămâneți în sistemul românesc (formularul A1). Dacă lucrați în mod obișnuit și în România, și în Franța, se aplică legislația statului de reședință, cu condiția ca acolo să desfășurați o parte substanțială a activității.

Cum se rezolvă dubla rezidență

Dacă ambele state vă consideră rezident, se aplică art. 4 alin. (2) din convenție: Convenția dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Franceze pentru evitarea dublei impuneri (București, 27 septembrie 1974), modificată de Convenția multilaterală (MLI). Criteriile se aplică în ordine — locuința permanentă, centrul intereselor vitale, șederea obișnuită, cetățenia și, în final, acordul autorităților fiscale.

Termeni pe care îi veți întâlni în Franța

domicile fiscal: domiciliul fiscal potrivit art. 4 B din Codul general al impozitelor
foyer: locul în care locuiește familia dumneavoastră
lieu de séjour principal: locul șederii principale (reper: peste șase luni pe an)
centre des intérêts économiques: centrul intereselor economice: investiții, afaceri, majoritatea veniturilor
retenue à la source: impozit reținut la sursă din salariile nerezidenților
régime des impatriés: regimul fiscal favorabil pentru salariații veniți din străinătate (art. 155 B CGI)

Întrebări

Lucrez temporar în Franța pentru o firmă din România. Se aplică regula celor 183 de zile?

Nu. Convenția România–Franța scutește salariul în Franța numai dacă șederea nu depășește în total 18 luni în cursul a trei ani consecutivi, angajatorul nu este rezident francez și costul nu este suportat de un sediu permanent din Franța (art. 15 alin. (2)).

Familia mea locuiește în Franța, eu lucrez în România. Unde sunt rezident?

Franța vă consideră domiciliat acolo (foyer), iar România vă poate considera rezident. Decide art. 4 alin. (2) din Convenție: locuința permanentă, apoi centrul intereselor vitale, locuirea obișnuită și cetățenia.

Cum evită România dubla impunere pentru veniturile din Franța?

Impozitul francez se deduce din impozitul român, dar deducerea nu poate depăși impozitul român aferent acelor venituri (art. 24 alin. (1) din Convenție).

Surse

Legislație și îndrumări oficiale

art. 4 A CGI — Persoanele cu domiciliul fiscal în Franța plătesc impozit pe venitul mondial; celelalte — numai pe veniturile din surse franceze.
art. 4 B CGI (as amended by art. 83 of Law no. 2025-127 of 14 Feb 2025, in force from 16 Feb 2025) — Aveți domiciliul fiscal în Franța dacă: a) foyer-ul (gospodăria) sau locul șederii principale este în Franța, SAU b) desfășurați în Franța activitatea profesională principală, SAU c) centrul intereselor economice este în Franța. Un singur criteriu este suficient. De la 16 februarie 2025: dacă nu sunteți rezident al Franței potrivit unei convenții fiscale, nu aveți domiciliul în Franța nici potrivit legii franceze.
impots.gouv.fr — «Suis-je non-résident fiscal ?» — Foyer-ul este locul în care locuiesc soțul/soția sau partenerul PACS și copiii, chiar dacă dumneavoastră petreceți cea mai mare parte a anului în străinătate; criteriile convențiilor fiscale au prioritate.
BOFiP BOI-IR-CHAMP-10-20160728 — Foyer = locul în care familia locuiește în mod obișnuit; locul șederii principale = reper de peste șase luni pe an, nu absolut; activitatea principală = cea căreia îi dedicați cel mai mult timp; centrul intereselor economice = principalele investiții, sediul afacerilor, cea mai mare parte a veniturilor; un singur criteriu este suficient.
art. 164 B CGI — Veniturile din activitatea profesională desfășurată în Franța sunt venituri din surse franceze.
art. 182 A CGI (version from 1 Jul 2026) — Salariile franceze ale nerezidenților sunt supuse reținerii la sursă: 12% și 20% peste anumite praguri.
art. 4 B CGI (modificat prin art. 83 din Legea nr. 2025-127 din 14.02.2025, în vigoare de la 16.02.2025) — Aveți domiciliul fiscal în Franța dacă: a) foyer-ul (gospodăria) sau locul șederii principale este în Franța, SAU b) desfășurați în Franța activitatea profesională principală, SAU c) centrul intereselor economice este în Franța. Un singur criteriu este suficient. De la 16 februarie 2025: dacă nu sunteți rezident al Franței potrivit unei convenții fiscale, nu aveți domiciliul în Franța nici potrivit legii franceze.
art. 4 alin. (2) din Convenția România–Franța (1974) — Persoana fizică rezidentă în ambele state: a) rezidentă a statului în care dispune de un foyer d'habitation permanent (locuință permanentă); dacă dispune de locuință permanentă în fiecare dintre state — a statului cu care legăturile personale și economice sunt cele mai strânse (centrul intereselor vitale); b) dacă acest stat nu poate fi determinat sau dacă nu dispune de locuință permanentă în niciunul dintre state — a statului în care locuiește în mod obișnuit; c) dacă locuiește în mod obișnuit în fiecare stat sau în niciunul — a statului a cărui cetățenie o are; d) dacă are cetățenia ambelor state sau a niciunuia — autoritățile competente tranșează problema de comun acord.
art. 15 alin. (2) din Convenția România–Franța (1974) — Remunerația unui rezident al unui stat pentru munca salariată prestată în celălalt stat se impozitează numai în primul stat dacă: a) beneficiarul stă în celălalt stat una sau mai multe perioade care nu depășesc în total optsprezece luni în cursul a trei ani consecutivi; b) remunerația este plătită de o persoană sau în numele unei persoane care nu este rezidentă a celuilalt stat; c) sarcina remunerației nu este suportată de un sediu permanent sau de o bază fixă pe care această persoană o are în celălalt stat.
art. 7 pct. 28 Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) — Este rezidentă în România persoana fizică ce îndeplinește cel puțin una dintre condiții: are domiciliul în România; centrul intereselor sale vitale este în România; este prezentă în România una sau mai multe perioade care depășesc în total 183 de zile pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic vizat; este cetățean român care lucrează în străinătate ca funcționar sau angajat al României într-un stat străin.
impots.gouv.fr — „Suis-je non-résident fiscal ?” — Foyer-ul este locul în care locuiesc soțul/soția sau partenerul PACS și copiii, chiar dacă dumneavoastră petreceți cea mai mare parte a anului în străinătate; criteriile convențiilor fiscale au prioritate.
art. 182 A CGI (versiunea de la 1.07.2026) — Salariile franceze ale nerezidenților sunt supuse reținerii la sursă: 12% și 20% peste anumite praguri.
art. 24 alin. (1) din Convenția România–Franța (1974) — Impozitul francez plătit de un rezident al României pentru veniturile impozabile în Franța potrivit Convenției se deduce din impozitul român datorat conform legislației fiscale române; deducerea nu poate depăși impozitul român aferent acestor venituri.
art. 131 Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) — Rezidentul român impus pentru același venit și aceeași perioadă și în statul cu care România are convenție ce prevede metoda creditului deduce din impozitul datorat în România impozitul plătit în străinătate, în limitele prevăzute de articol (credit fiscal extern). Dacă convenția prevede metoda scutirii, venitul este scutit în România, dar se declară în declarația unică.
art. 24 alin. (2) din Convenția România–Franța (1974) — Franța scutește de impozitele franceze veniturile impozabile în România, altele decât cele de la lit. b); pentru dividende, dobânzi, redevențe, tantieme și remunerațiile artiștilor și sportivilor (art. 10, 11, 12, 16 și 17) acordă un credit egal cu impozitul perceput în România. Potrivit lit. c), impozitul francez poate fi calculat la cota corespunzătoare totalului veniturilor impozabile după legislația franceză (scutire cu progresivitate).
art. 155 B CGI — impots.gouv.fr „Le régime des impatriés” — Pentru persoanele care nu au avut domiciliul fiscal în Franța în cei cinci ani calendaristici anteriori preluării postului: prima de impatriere (reală sau, la opțiune, 30% forfetar din salariul net) și remunerația pentru munca în străinătate în interesul angajatorului sunt scutite (plafoane: 50% din remunerația totală sau 20% pentru partea aferentă muncii în străinătate), plus o scutire de 50% pentru anumite venituri pasive și câștiguri din străinătate, până la 31 decembrie al celui de-al optulea an calendaristic după preluarea postului. Nu există condiție de cetățenie.
Convenția multilaterală (MLI) — versiunea consolidată publicată de impots.gouv.fr — Convenția din 1974 este modificată de MLI, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2019 pentru Franța și la 1 iunie 2022 pentru România: se adaugă un preambul privind evitarea neimpozitării sau a impozitării reduse prin evaziune și o clauză a scopului principal (PPT).
art. 11 alin. (1) și (3) lit. a), art. 12 alin. (1), art. 13 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 — Persoana este supusă legislației de securitate socială a unui singur stat membru, de regulă a statului în care lucrează. Salariatul detașat de angajator în alt stat membru rămâne supus legislației primului stat dacă durata previzibilă a activității nu depășește 24 de luni. Cine lucrează în mod obișnuit în două sau mai multe state membre este supus legislației statului de reședință dacă desfășoară acolo o parte substanțială a activității.
art. 4 alin. (2) lit. a) din Convenție — Persoana rezidentă în ambele state este considerată rezidentă a statului în care dispune de o locuință permanentă (foyer d'habitation permanent); dacă dispune de locuință permanentă în fiecare dintre state — a statului cu care legăturile personale și economice sunt cele mai strânse (centrul intereselor vitale).
art. 4 alin. (2) lit. b) din Convenție — Dacă nu aveți o locuință permanentă la dispoziție în niciunul dintre state, Convenția trece direct la locuirea obișnuită; centrul intereselor vitale se analizează numai când aveți locuință în ambele state.
art. 4 alin. (2) lit. c), d) din Convenție — Dacă locuiește în mod obișnuit în fiecare stat sau în niciunul — rezidentă a statului a cărui cetățenie o are; dacă are cetățenia ambelor state sau a niciunuia — autoritățile competente tranșează problema de comun acord.

Jurisprudență

Conseil d'État (Franța), no. 450692, 11.05.2022 — Foyer-ul unei persoane singure este locul în care aceasta locuiește în mod obișnuit și are centrul vieții personale, fără a ține seama de șederile temporare în altă parte pentru muncă sau din motive excepționale; locul șederii principale contează numai dacă nu există foyer.
Cour de cassation (Franța), camera comercială, no. 15-27.364, ECLI:FR:CCASS:2017:CO00562, 26.04.2017 — Foyer-ul și centrul intereselor în Franța au fost stabilite prin fapte: două case, înscrierea pe listele electorale, consum mare de electricitate, conturi numai la bănci franceze, asigurare de sănătate franceză; declarația unui terț privind închirierea unei locuințe în străinătate, fără chitanțe de chirie, nu a răsturnat această concluzie. Cauză privind impozitul pe avere (ISF).
Conseil d'État (Franța), no. 469771, 05.02.2024 — Directorul general al unei societăți franceze, a cărui familie locuia în Elveția, avea domiciliul în Franța potrivit criteriului activității profesionale principale; munca ocazională la distanță din străinătate nu a schimbat acest lucru. (Poziția Curții privind efectul convenției pentru reținerea la sursă a fost înlăturată prin lege de la 16 februarie 2025.)
Conseil d'État (Franța), no. 426124, 07.10.2020 — Centrul intereselor economice nu poate fi stabilit doar pe baza deținerii de societăți și imobile în Franța: instanța trebuie să verifice dacă acestea produc venituri și să le compare cu veniturile din străinătate.
Cour de cassation (Franța), camera comercială, no. 19-14.013, ECLI:FR:CCASS:2021:CO00809, 24.11.2021 — Când Franța consideră o persoană domiciliată potrivit art. 4 B CGI (aici: centrul intereselor economice), iar un alt stat o consideră și el rezidentă, există un conflict de rezidență, iar instanța trebuie să aplice regula de departajare a convenției. Cauză ISF; aceleași criterii de rezidență.
Cour de cassation (Franța), camera comercială, no. 19-13.710, ECLI:FR:CCASS:2021:CO00698, 13.10.2021 — Locuința păstrată în Franța pentru uzul propriu pe termen lung este locuință permanentă în sensul convenției, chiar dacă persoana are și o casă în străinătate; cum legăturile personale erau împărțite între cele două state, legăturile economice (aproape toate veniturile și bunurile în Franța) au decis centrul intereselor vitale. Cauză ISF; aceleași criterii.

Actualizat 04.11.2026. Rezultatul are caracter informativ și nu constituie consultanță fiscală sau juridică. Autoritățile fiscale și instanțele pot interpreta normele diferit, inclusiv din cauza unor împrejurări neacoperite aici, iar legislația se schimbă. Consultați un specialist înainte de a lua decizii.

Verificați-vă statutul