Rezidența fiscală în Germania pentru persoanele din România

Germania vă consideră rezident dacă aveți acolo o locuință pe care o păstrați și o folosiți (Wohnsitz) sau dacă stați peste 6 luni neîntrerupt — chiar peste limita a doi ani calendaristici. Dacă și România vă consideră rezident, decide art. 4 alin. (2) din Convenția din 2001; Germania scutește veniturile din România cu progresivitate, iar România acordă credit pentru impozitul german.

Verificați-vă statutul: România și Germania

Gratuit, fără înregistrare, aproximativ 3 minute. Concluzie potrivit Codului fiscal român, comparată cu legislația Germaniei și cu convenția de evitare a dublei impuneri.

Când vă consideră Germania rezident fiscal

În Germania decide locuința în sine: dacă păstrați un apartament sau o cameră pe care le puteți folosi oricând, sunteți rezident — indiferent de numărul de zile și de locul centrului intereselor vitale.

Cele șase luni germane se numără continuu și nu sunt legate de anul calendaristic: o ședere din octombrie până în aprilie creează deja reședință obișnuită.

Aveți o locuință în Germania — potrivit § 8 AO acesta este un domiciliu (Wohnsitz), deci după legea germană sunteți rezident cu obligație fiscală nelimitată, chiar dacă centrul intereselor vitale este în România.
Ați stat în Germania neîntrerupt peste șase luni cu alt scop decât o vizită sau o vacanță — potrivit § 9 AO aceasta este reședință obișnuită din prima zi, deci sunteți rezident în Germania.

Când sunteți nerezident

Șederea a fost doar o vizită, o vacanță sau un tratament medical de cel mult un an și nu aveți locuință în Germania — nu apare reședința obișnuită; nu sunteți rezident în Germania.
Nu aveți locuință în Germania, iar șederea neîntreruptă nu a depășit șase luni — nu sunteți rezident în Germania. Veniturile din surse germane (în special salariul pentru munca prestată fizic în Germania) rămân supuse obligației fiscale limitate.

Unde legislația Germaniei intră în conflict cu regulile românești

Coliziune: o locuință în Germania vă face rezident german, iar România vă consideră rezident român. Pentru Germania este suficientă o locuință pe care o puteți folosi oricând (Wohnsitz): sunteți rezident cu obligație fiscală pe venitul mondial chiar dacă centrul intereselor vitale este în România (BFH, I R 74/16), fără un număr minim de zile (BFH, I R 58/16). România vă consideră rezident dacă aveți domiciliul sau centrul intereselor vitale în România ori stați peste 183 de zile în orice 12 luni consecutive. Ambele state vă pot revendica drept rezident. Conflictul se rezolvă prin art. 4 alin. (2) din Convenția România–Germania: locuință permanentă → centrul intereselor vitale → locuire obișnuită → cetățenie → acord amiabil. Germania nu cunoaște noțiunea de «centru al intereselor vitale» în dreptul intern — aceasta contează doar la aplicarea convenției.
Coliziune: șase luni continue în Germania vs. 183 de zile în 12 luni în România. Germania numără șase luni de prezență neîntreruptă indiferent de limitele anului calendaristic, iar rezidența se aplică din prima zi (§ 9 AO). România numără peste 183 de zile în orice interval de 12 luni consecutive care se încheie în anul vizat. O ședere din octombrie până în aprilie vă face rezident german, deși în fiecare an calendaristic ați petrecut mai puțin de 183 de zile în Germania. Dacă România vă consideră în continuare rezident (domiciliu, centrul intereselor vitale), verificați tie-breaker-ul din convenție.

Ce mai trebuie să știți

Rezident al României după convenție: credit pentru impozitul german. Dacă, potrivit convenției, sunteți rezident al României, Germania poate impozita în continuare veniturile din surse germane în limitele convenției — de exemplu salariul pentru munca prestată fizic în Germania, dacă nu sunt îndeplinite condițiile art. 15 alin. (2). România vă impozitează pe venitul mondial și acordă, potrivit art. 23 alin. (1), credit pentru impozitul plătit în Germania, plafonat la partea de impozit român aferentă acelui venit (credit fiscal extern, art. 131 din Codul fiscal). Păstrați documentul german care atestă impozitul plătit (de exemplu decizia de impunere).
Rezident al Germaniei după convenție: scutire cu progresivitate pentru veniturile din România. Dacă, potrivit convenției, sunteți rezident al Germaniei, veniturile din România pe care România le poate impozita (de exemplu salariul pentru munca prestată în România sau chiria pentru un imobil din România) sunt scutite în Germania, dar majorează cota aplicată celorlalte venituri (art. 23 alin. (2) lit. a), § 32b EStG). Pentru dividende, dobânzi, redevențe și alte venituri enumerate la lit. b) Germania acordă credit pentru impozitul român. Ca nerezident, în România datorați impozit doar pe veniturile din surse românești.
Anul mutării: Germania împarte anul. În anul sosirii în Germania sau al plecării, Germania impozitează venitul mondial doar pentru perioada obligației nelimitate, iar veniturile străine din restul anului majorează cota (§ 32b EStG). Corelați perioadele cu cele în care România vă tratează ca rezident, astfel încât aceleași luni să nu rămână dublu impozitate.
Munca în Germania fără rezidență germană. Și ca nerezident german datorați impozit german pe salariul pentru munca prestată fizic în Germania (§ 49 alin. (1) nr. 4 lit. a) EStG), cu excepția cazului în care sunt îndeplinite toate condițiile art. 15 alin. (2) din convenție: cel mult 183 de zile în Germania în orice perioadă de 12 luni care începe sau se termină în anul fiscal, un angajator care nu este rezident german și o remunerație nesuportată de un sediu permanent german. Perioada de 12 luni este mobilă — nu se limitează la anul calendaristic.
Securitate socială: Regulamentul (CE) nr. 883/2004. Între România și Germania se aplică Regulamentul (CE) nr. 883/2004: plătiți contribuții într-un singur stat, de regulă unde lucrați efectiv (art. 11 alin. (3) lit. (a)). Salariatul detașat în Germania de un angajator român rămâne în sistemul românesc dacă durata previzibilă a detașării nu depășește 24 de luni (art. 12 alin. (1)).Regulamentul privește doar contribuțiile sociale, nu impozitul pe venit.

Cum se rezolvă dubla rezidență

Dacă ambele state vă consideră rezident, se aplică art. 4 alin. (2) din convenție: Convenția între România și Republica Federală Germania pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital (Berlin, 4 iulie 2001). Criteriile se aplică în ordine — locuința permanentă, centrul intereselor vitale, șederea obișnuită, cetățenia și, în final, acordul autorităților fiscale.

Termeni pe care îi veți întâlni în Germania

Wohnsitz: domiciliu — o locuință pe care o păstrați și o folosiți
gewöhnlicher Aufenthalt: reședință obișnuită — peste 6 luni de ședere continuă
unbeschränkte Steuerpflicht: obligație fiscală nelimitată pe venitul mondial (rezident)
beschränkte Steuerpflicht: impozitare doar a veniturilor din surse germane (nerezident)
Progressionsvorbehalt: veniturile scutite majorează cota aplicată celorlalte venituri
Finanzamt: administrația fiscală locală

Întrebări

Ce convenție se aplică între România și Germania?

Convenția semnată la Berlin la 4 iulie 2001, în vigoare din 17 decembrie 2003 și aplicabilă din 2004. Ea nu este modificată de Convenția multilaterală (MLI).

Câte zile pot lucra în Germania pentru un angajator român fără impozit german?

Cel mult 183 de zile în orice perioadă de 12 luni care începe sau se termină în anul fiscal, dacă salariul nu este suportat de un angajator sau un sediu permanent german (art. 15 alin. (2)). Atenție: o locuință în Germania sau peste 6 luni de ședere vă fac rezident german după legea internă.

Cum se evită dubla impunere?

Rezidentul român primește în România credit pentru impozitul german (art. 23 alin. (1)). Rezidentul german are veniturile din România scutite în Germania, cu progresivitate, și credit pentru dividende, dobânzi și redevențe (art. 23 alin. (2)).

Surse

Legislație și îndrumări oficiale

§ 1 alin. (1) EStG — Persoanele fizice cu domiciliu (Wohnsitz) sau reședință obișnuită (gewöhnlicher Aufenthalt) în Germania au obligație fiscală nelimitată, adică sunt impozitate pe venitul mondial.
§ 8 AO — O persoană are domiciliu (Wohnsitz) acolo unde deține o locuință în împrejurări care arată că o va păstra și folosi.
§ 9 AO — Reședința obișnuită înseamnă o prezență care nu este doar temporară. O ședere neîntreruptă de peste șase luni constituie întotdeauna reședință obișnuită, din prima zi; întreruperile scurte nu se iau în considerare. Excepție: șederile exclusiv în scop de vizită, recreere, tratament medical sau scopuri private similare care nu depășesc un an.
§ 9 teza 3 AO — Regula celor șase luni nu se aplică dacă șederea are exclusiv scop de vizită, recreere, tratament medical sau un scop privat similar și nu depășește un an.
§ 1 alin. (3)–(4) EStG — Fără domiciliu sau reședință obișnuită, obligația se limitează la veniturile din surse germane (§ 49). La cerere, nerezidentul poate fi tratat ca având obligație nelimitată dacă cel puțin 90% din venituri sunt supuse impozitului german.
§ 49 alin. (1) nr. 4 lit. a) EStG — Venitul din muncă este venit din surse germane dacă munca este prestată sau valorificată (verwertet) în Germania.
art. 7 pct. 28 din Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) — Persoană fizică rezidentă în România este persoana care îndeplinește cel puțin una dintre condiții: a) are domiciliul în România; b) centrul intereselor vitale este amplasat în România; c) este prezentă în România peste 183 de zile în total, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic vizat; d) este cetățean român care lucrează în străinătate ca funcționar sau angajat al României.
art. 4 alin. (2) din Convenția România–Germania — Persoana rezidentă a ambelor state: a) locuința permanentă; dacă în ambele — centrul intereselor vitale; b) dacă acesta nu poate fi determinat sau persoana nu dispune de locuință permanentă în niciun stat — locuirea obișnuită; c) cetățenia; d) acordul amiabil.
art. 23 alin. (1) din Convenția România–Germania — În cazul României: rezidentului român care obține venituri impozabile în Germania potrivit convenției i se acordă o deducere din impozitul pe venit egală cu impozitul pe venit plătit în Germania, plafonată la partea din impozitul român aferentă acelui venit (metoda creditului).
art. 131 din Codul fiscal; Normele metodologice, pct. 46 — Persoanele fizice rezidente cu domiciliul în România sunt impozitate pentru veniturile din orice sursă, din România și din străinătate. Dacă statul cu care România are încheiată o convenție și-a exercitat dreptul de impunere, impozitul plătit acolo se deduce, pentru fiecare sursă de venit, din impozitul datorat în România (credit fiscal extern), în condițiile Codului fiscal; plata impozitului în străinătate se atestă cu document justificativ eliberat de autoritatea competentă a statului străin.
art. 23 alin. (2) din Convenția România–Germania — În cazul rezidentului german: veniturile din România pe care România le poate impozita sunt scutite din baza de impunere germană (lit. a)); pentru dividendele neacoperite de lit. a), dobânzi, redevențe, venituri din art. 13 alin. (2), art. 15 alin. (3), art. 16 și art. 17 se acordă credit pentru impozitul român (lit. b)); lit. c) și e) prevăd trecerea la credit în anumite situații.
§ 2 alin. (7), § 32b EStG — Impozitul se stabilește anual. În anul sosirii sau plecării, venitul mondial pentru perioada obligației nelimitate și venitul din surse germane pentru restul anului se cumulează; veniturile străine și cele scutite prin convenție majorează cota de impozit (Progressionsvorbehalt).
art. 15 alin. (2) din Convenția România–Germania — Salariul pentru munca prestată în celălalt stat se impozitează numai în statul de rezidență dacă beneficiarul este prezent în celălalt stat cel mult 183 de zile în total în orice perioadă de 12 luni care începe sau se termină în anul fiscal vizat, angajatorul nu este rezident al celuilalt stat, iar remunerația nu este suportată de un sediu permanent al angajatorului din celălalt stat.
art. 11 alin. (3) lit. (a) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 — Persoana care desfășoară o activitate salariată sau independentă într-un stat membru se supune legislației de securitate socială din statul membru respectiv (sub rezerva art. 12–16).
art. 12 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 — Salariatul detașat de angajatorul său în alt stat membru rămâne supus legislației primului stat membru, dacă durata previzibilă a activității nu depășește 24 de luni și persoana nu este trimisă să înlocuiască o altă persoană detașată.
EStG
art. 4 alin. (2) lit. a) — Persoana fizică rezidentă a ambelor state este considerată rezidentă numai a statului în care are o locuință permanentă la dispoziția sa; dacă are o locuință permanentă în ambele state, este rezidentă a statului cu care are relațiile personale și economice cele mai strânse (centrul intereselor vitale).
Raportul OCDE de evaluare inter pares privind treaty shopping (al șaselea) — România — România nu a notificat convenția cu Germania în temeiul MLI; Germania a notificat-o. Convenția nu este modificată de MLI.
art. 4 alin. (2) lit. b) — Dacă statul în care persoana are centrul intereselor vitale nu poate fi determinat sau dacă ea nu dispune de o locuință permanentă în niciunul dintre state, este considerată rezidentă a statului în care locuiește în mod obișnuit.
art. 4 alin. (2) lit. c), d) — Dacă persoana locuiește în mod obișnuit în ambele state sau în niciunul, este rezidentă a statului al cărui cetățean este; dacă este cetățean al ambelor state sau al niciunuia, autoritățile competente rezolvă problema de comun acord.

Jurisprudență

Bundesfinanzhof (BFH), Senatul I, I R 58/16, 24.07.2018 — Domiciliul (Wohnsitz) potrivit § 8 AO nu presupune un număr minim de zile petrecute efectiv în locuință în fiecare an; chiar și vizitele neregulate pot menține domiciliul. O persoană poate avea simultan mai multe domicilii.
Bundesfinanzhof (BFH), Senatul I, I R 38/13, 13.11.2013 — Locuință este orice spațiu potrivit pentru locuit, chiar și modest; important este ca persoana să îl poată folosi oricând dorește și să îl păstreze pentru propria locuire.
Bundesfinanzhof (BFH), Senatul III, III R 6/20, 12.11.2020 — Dacă împrejurările indică intenția de a păstra și folosi o locuință este, în principal, o chestiune de fapt, apreciată în fiecare caz.
Bundesfinanzhof (BFH), Senatul I, I R 26/10, 22.06.2011 — Întreruperile scurte se includ în perioada de șase luni de prezență; nu există o limită fixă a zilelor de absență — acestea se apreciază în raport cu durata întregii șederi.
Bundesfinanzhof (BFH), Senatul I, I R 74/16, 23.10.2018 — O locuință în străinătate nu exclude obligația fiscală nelimitată în Germania, chiar dacă locuința străină este centrul intereselor vitale. Centrul intereselor vitale contează doar la aplicarea unei convenții de evitare a dublei impuneri.

Actualizat 04.11.2026. Rezultatul are caracter informativ și nu constituie consultanță fiscală sau juridică. Autoritățile fiscale și instanțele pot interpreta normele diferit, inclusiv din cauza unor împrejurări neacoperite aici, iar legislația se schimbă. Consultați un specialist înainte de a lua decizii.

Verificați-vă statutul